top of page

Noutăți

Tu ce rol iti alegi să joci? Sau importanța implicării martorului într-un conflict din mediul școlar


Privit sistemic, orice conflict din mediul școlar dintre elevi, nu are numai doi actori, și anume agresorul și victima, ci de cele mai multe ori „scena” este plină de martori care îmbogățesc „jocul” personajelor principale.

Imaginează-ți că ești în public într-o sală de spectacole în care se joacă o piesă de teatru, o tragicomedie. Se ridică cortina, iar reflectoarele luminează mijlocul scenei, pe care, pe rând apar actorii principali și cei secundari. Unul dintre actorii principali, am putea spune – personajul negativ, îl critică pe celălalt personaj într-un mod comic, actorii sencundari îl susțin, încep să râdă, iar sala se conformează și râde în hohote. Celălalt actor principal nu răspunde pentru că rolul pe care îl joacă nu îi dă voie. Se simte devalorizat, cuprins de teamă și singur în fața tuturor, a celor care deopotrivă aleg să facă parte din grupul majoritar, a celor care își construiesc astfel puterea.

În partea din spate a scenei intră figuranții, cei care participă la desfășurarea acțiunii unei piese de teatru, a unei opere sau a unui film numai prin prezența fizică sau prin gesturi, atitudini etc., fără să rostească nici o replică. Personajul negativ își continuă discursul, menit să îl înjosească și mai mult pe cel deja afectat de replicile acide, dar cu o doza mare de umor critic.

Imaginează-ți că actul artistic se oprește brusc și ți se acordă ocazia să ieși din public, din anonimat, și să urci pe scenă. Îți este oferită șansa de a alege în ce rol să joci și să continui scenariul după cum simți, iar toți ceilalți se vor conforma acțiunilor tale. Urci pe scenă, te oprești și conștientizezi situația fiecărui personaj. Ce vei face? Vei alege să te alături personajului – victimă, vei face parte din actorii secundari care-l susțin pe personajul negativ sau chiar îi vei lua locul sau te vei ascunde printre figuranți, urmând să gesticulezi și să preiei un atitudine asemenea majorității, fără să scoți niciun cuvânt?

Din păcate, această „piesă de teatru” apare tot mai des pe „scena” unei școli sau a unui liceu. Statisticile sunt îngrijorătoare, iar fenomenul numit „bullying” ia proporții pe zi ce trece. Fără o intervenție adecvată acest fenomen nu poate fi diminuat. Intervenția, însă, are un mare efect în momentul în care ea vine din partea celor care sunt din grupul din proximitatea conflictului, din „figuranți” sau „actori secundari”. Aceștia sunt cele mai potrivite persoane să intervină atunci când conflictul este în plină ascensiune, atunci când victima are nevoie efectiv de întinderea unei mâini pentru a se ridica din locul adânc în care cuvintele și faptele agresorului sau neimplicarea martorilor l-au determinat să se ascundă. Indolența acestora îi crește stima de sine agresorului și o micșorează pe cea a victimei. Deci, fără prezența martorilor nu ar exista bullying.

Proiectul CHANGE the STORY are element de noutate tocmai abordarea sistemică a bullying-ului prin triunghiul victimă – agresor – martor. Astfel, prin „spargerea” acestui triunghi și determinându-l pe cei care asistă la conflict să intervină, puterea va trece de la agresor la victimă.

Acum știi că poți schimba ceva prin implicarea într-un conflict. Închei astfel prin întrebarea: TU CE ROL ITI ALEGI SĂ JOCI?

Cu drag,

Ancuta Dobreanu

Trainer Change the Story

Gamma Projects & Research by Gamma Institute

bottom of page