Ce facem când manifestăm corect - Etapa 2. Manifestarea codurilor gând
În seria de articole care a început zilele trecute vom continua cu al treilea articol, ce curprinde a doua etapă din ce facem când manifestăm corect și manifestarea codurilor gând, pentru a putea completa antrenamentul nostru de la cursul introductiv.
În etapa inițială ne-am concentrat pe setarea poziției Observatorului și al contextului spațio-temporal, pentru a putea experimenta momentul dorit și de al opri sau modifica oricând pentru a obține imaginea dorită.
Etapa 2 - Când ai realizat scena, iar emoția
asociată momentului imaginat a fost obținută, creierul a înregistrat chimia ei, apoi a stocat-o ca pe o amintire. Pentru că el nu face diferența între un eveniment perceput în mod real și unul imaginat, creierul generează chimii identice în ambele situații. În acest moment, creierul a înregistrat evenimentul ca fiind posibil, dar și ca fiind probabil, deci a intrat în aria ta de acceptare ca fiind ceva obișnuit și realizabil. E nevoie să consolidăm o rețea neuronală a acestui eveniment în continuare, cel puțin o lună, dar nu oriunde!
Personalitatea ta are laturi contradictorii, părți pe care le placi sau nu – și dimensiuni pe care le numim Eu sau Euri. Eul tău va analiza acest proiect și-l va stoca acolo unde e prezentul lui, dar în prezentul eului tău s-ar putea să fie multe conflicte interne sau situații ambivalente. De aceea, proiectul tău trebuie dus într-o parte nouă a minții tale – pe care o vom numi de acum încolo mintea nouă – mintea veche fiind cea moștenită de la cei care te-au crescut (familie), educat și societatea la care te-ai adaptat.
Codurile gând care guvernează fiecare centru energetic – se coagulează într-un flux de conștiință specific al acestuia care e, de fapt, mintea lui. De aceea mintea noastră nu e doar în cap, ci este în întregul nostru corp, ca un câmp. Mintea primelor 3 centri este mintea câmpului social – a conștiinței sociale – unde se rulează în principal rolurile de victimă-călău-salvator, triunghiul dramatic.
De la centrul 4 în sus sunt alte coduri gând, care au la bază iubirea, generozitatea, recunoștința, empatia, compasiunea, entuziasm, forța creatoare. Când energia ajunge in aceste centre fluxul de conștiintă specific este activat, creierul îl receptează și dezarhivează toate experiențele tale care sunt pe aceeași frecvență – și eul tău, personalitatea ta se calibrează pe aceasta.
Scopul nostru este să manifestăm scena pe care am creat-o în laborator cu această minte, aceste coduri, cu aceste frecvențe.
Ca să poți contempla la cele spuse până acum, ne vom oprim aici și vom continua în următorul articol cu etapa a treia împreună cu activarea și menținerea minții noi în permanență în lobul frontal.
Te așteptăm la SAS Avansați, dragă Creatorule
Psih. Diana Ciubotaru și Echipa Gamma!
Când?
13 octombrie 2023
Investiție:
Bilet întreg: 450 ron
Bilet Gamma: 420 ron
Bilet SAS2011: 360 ron
Mai multe detalii și rezervare bilete : https://www.gamma-conference.com/event-details/scoala-de-activare-a-sinelui-curs-avansat-modul-2
Locație: Iasi, Soseaua Nicolina nr. 1, bl. 928B, sc. A, etaj 1, ap. 01
SAS, dezvoltare personală, știința fluxului conștiinței, manifestăm corect, ce facem, manifestăm, manifestarea codurilor gând, creier, chimie, chimia creierului, energie centru 4