Jocurile de noroc - calatorie in "camera obscura" a dependentei
Simt ca anul acesta e anul oportunitatilor si al usilor deschise pentru mine. E anul in care imi creez calea si ajung exact acolo unde mi-am dorit. Iar cand un gand ratacitor, care mi-a tot dat tarcoale in ultimii 5 ani, m-a adus in Spania, teoria mea s-a confirmat in totalitate.
In luna iunie am participat la un training in cadrul unui proiect Erasmus, in care Gamma Institute este partener, despre dependenta de jocurile de noroc. Am invatat, alaturi de reprezentanti din alte 5 tari despre tipurile de jocuri si de jucatori, despre diferenta dintre a juca jocuri de noroc ca fiind o metoda de petrecere a timpului liber si a juca jocuri de noroc intr-un mod incontrolabil, despre mecanismele de declansare ale dependentei, despre cat de usor poti pierde totul fara a castiga ceva, despre strategiile caselor de jocuri de noroc de a-si convinge clientii sa ramana acolo si despre cadrul legislativ specific fiecarei tari pentru a reglemanta aceasta activitate.
Ca orice alta forma de dependenta, jocurile de noroc devenite o problema au o doza puternica de stereotipuri asociate cu acestea. Se considera ca dependentii provin din familii sarace sau defavorizate, ca au studii putine sau deloc si ca, de fapt, e de asteptat ca anumiti oameni sa devina atrasi de aceste activitati. Din nou, raportandu-ne strict la cazul jocurilor de noroc ca forma a unui comportament dependent, lucrurile sunt foarte diferite. De fapt, jucatorii sunt adesea persoane din mediul urban, cu studii cel putin medii si avand un loc de munca stabil. Imi amintesc ca vizionam in cadrul trainingului, un video despre un profesor universitar care ajunsese dependenta de jocurile de noroc desi intentia ei initiala era sa joace pentru a se documenta in cadrul unei cercetari stiintifice asupra subiectului. Iar de la primele experiente, din curiozitate si in scop didatic, pana la momentele in care se trezea petrecand 24 de ore intr-un cazino, au trecut doar cateva luni.
Imagineaza-ti un spatiu cu lumini obscure, in care nu-ti dai seama daca afara este zi sau noapte, in care nu exista ceasuri pe perete, in care mancarea si bautura sunt gratuite sau la preturi foarte mici, in care situatiile de castig par atat de aproape si tot ce trebuie sa faci ca sa reusesti este sa incerci de cat mai multe ori. Imagineaza-ti extazul unui castig dupa atatea incercari si tentatia de a juca din nou, pentru a castiga si mai multi bani. Iar daca ii pierzi, stii ca ai de facut un singur lucru: sa joci din nou, pana castigi din nou. E un comportament atat de usor de invatat si de repetat.
In timp ce ne documentam asupra subiectului citisem despre comparatia dintre o runda la paratele de tip slot machines si o doza a unui drog ”obisnuit”, iar concluzia era ca, avand in medie cam 20 de trageri de manerul aparatului in jumatate de ora, nu exista un drog care ar putea echivala numarul de doze pe care le poate lua o persoana in acelasi interval de timp. Si daca riscurile sunt atat de mari, iar dependenta poate interveni atat de repede, de ce exista atat de putine actiuni de informare si constientizare a acestor aspecte in spatiul public? De ce iluzia controlului asupra acestui comportament, dar mai ales impresia ca mie sau cuiva drag mie nu i se poate intampla asa ceva e atat de larg raspandita incat preferam sa stam, si noi, intr-o camera cu lumini obscure a mintii noastre in care domneste lozinca ”ceea ce nu cunosti nu te poate rani”?
Am invatat ca jocurile de noroc nu sunt, in sine, decat niste instrumente care pot fi folosite atat intr-un mod placut, si chiar benefic, la fel ca orice alta activitate recreativa, dar ca trecand granita spre dependenta, e un proces anevoios de parcurs inapoi spre lumina.
De aceea, ca terapeuti si ca oameni, avem responsabilitatea de a face aceasta alunecare de la relaxare la dependenta, vizibila si de a incuraja iesirea din "camera obscura" a dependentei de jocurile de noroc.
Cu drag,
Alexandrina Coslet Psihoterapeut in formare la Scoala Sistemica de Formare by Gamma Institute