top of page

Noutăți

Constiinta-WPS 2017

Evenimentele GAMMA Conferences se nasc, în mod natural, din împletirea mai multor perspective interdisciplinare. În 2017, suntem încântați să oferim oportunitatea unei întâlniri captivante, practice și documentate științific, în care vom explora natura minții umane, experimentarea conștiinței și modul în care ”mintea socială” ne influențează conectarea cu ceilalți și cu noi înșine. Cea de-a doua conferință organizată de Gamma Institute are în prim plan conceptul de CONȘTIINȚĂ și modul în care psihoterapeuții și alți specialiști pot introduce acest concept în practica lor, precum și trecerea la un alt nivel de profunzime al relațiilor cu cei care trec pragul cabinetului. Sunt invitați să participe toți cei care vor să experimenteze magia procesului terapeutic, atunci când, dincolo de metodele de abordare, tehnici și obiective operaționalizate, ne lăsăm ghidați pe drumul vindecării de acel Ceva care dă sens profund și direcție clară tuturor celor implicați, indiferent dacă stau pe canapeaua clienților sau în scaunul terapeutului. Înscrie-te! Ce vom dezbate în cadrul evenimentului: - Ce este conștiința și care sunt abordările teoretice clasice, dar și cele mai moderne din acest domeniu; - Care sunt cei care au creeat deja un drum în procesul terapeutic, folosind conceptul de conștiință și instrumentele ei; - Utilitatea practică a conceptului de Conștiință în psihoterapie; - Aspecte ale cercetarii multidisciplinare asupra Conștiinței; - Dezbateri și provocări pe tema Conștiinței și cum îi influențează pe psihoterapeuți sau alți profesioniști; - Explorăm vocile actuale ale colegilor care folosesc acest concept în practica lor. Agenda celor doua zile poate fi consultata pe pagina web a evenimentului:https://www.scoalasistemica.ro/week-end-practician/constiinta-conferinta-anuala-celor-pasionati-de-misterele-mintii-umane Evenimentul CONȘTIINȚA. Conferința anuală a celor pasionați de misterele minții umane va avea loc pe 13-14 mai 2017, la Hotel Astoria din Iași, iar pe parcursul celor 2 zile, vă invităm la prelegeri, workshop-uri și open-debate-uri, pe temele mai sus menționate. De asemenea, participanții vor experimenta gratuit primul modul al noului cursul introductiv de Studiu a Conștiinței Cuantice, adaptat schimbărilor alerte prin care trece societatea în zilele noastre. În a doua zi a evenimentului, invităm colegii care studiază, cercetează sau utilizează conceptul de Conștiință în practica lor, să susțină sesiuni de lucru practice, de câte 45 de minute, în care îi pot provoca pe ceilalți participanți la discuții, într-un open-debate, cu scopul de a crea un schimb de practici cu impact și generatoare de schimbări profunde în viața clienților. Pot fi aduse justificări, articole, studii de caz, cursuri sau exemple din practica terapeutică, pe oricare dintre următoarele secțiuni: Conștiință și spiritualitate, Conștiință și psihoterapie, Conștiință și psihologie în cercetare pluridisciplinară, cu implicații în practica terapeutică. Despre ce putem discuta în sesiunile de open-debate: - Intervenții prin intermediul transelor și a tehnicilor experiențiale asupra traumelor din copilărie; - Accesarea unor stări modificate de conștiință, cu păstrarea contactului emoțional cu pacientul; - Implicațiile neurologice în crearea unui nou concept de sănătate în mintea pacientului; - Substratul neuronal al resetării mentale; - Folosirea imageriei dirijate în tratamentul durerii și a bolilor terminale; - Accesarea stărilor modificate de conștiință prin art-terapie (dans-terapie, meloterapie etc); - Hipnoza – calea regală către inconștient.

bottom of page