Recomandări pentru a menține un obicei sănătos în viața ta
- Diana Ciubotaru
- Mar 28
- 3 min read

Oamenii vin la terapie de cele mai multe ori în situații de criză. Ajung apoi, cu ajutorul terapeutului să înțeleagă ce anume din obiceiurile sau din experiențele proprii i-a adus în acel punct al vieții lor și spun că e nevoie de o schimbare. Însă rareori schimbarea, așa cum și-o imaginează ei, vine de la sine, adică se petrece natural, fără ca persoana respectivă să facă un efort.
Chiar și când e vorba de acțiuni mici, amânăm să ducem procesul schimbării până la capăt, revenind la tipare vechi sau la atitudini și comportamente care de fapt mențin problema. De câte ori nu ți-ai spus: „Ar trebui să beau mai multă apă.” sau „Ce bine ar fi dacă aș face mai multă mișcare.” „Aș vrea să țip mai puțin la copilul meu.” sau chiar „De mâine mă las de fumat.”
Nu trebuie să faci totul singur.
Dacă ai nevoie de sprijin în procesul tău de schimbare, suntem aici pentru tine.
Ce poți face:
#1 Amintește-ți că schimbarea începe cu un prim pas.
„Drumul de o mie de mile începe cu un singur pas.” – Lao Tzu
Dar continuă cu menținerea acelui pas cel puțin o săptămână, înainte de a decide că e prea greu, inutil sau nu se merită costurile acelei schimbări. Menține noul obicei cel puțin 7-10 zile, fie că acesta nou obicei este să bei un pahar de apă dimineața sau să te oprești din tot ceea ce faci atunci când simți că ți se urcă sângele la cap pentru că juniorul iar a încălcat o regulă a familiei voastre, iar sunetul vocii tale a devenit brusc foarte înalt.
#2 Programează-ți schimbarea.
Avem la dispoziție tot felul de device-uri și aplicații de care ne putem folosi pentru a pune în calendar și în rutina zilnică obiceiuri noi. Ceasuri smart care ne amintesc să bem apă sau să ne ridicăm de la birou, agende unde putem programa 10-15 minute de grijă pentru sine sau de conversație autentică cu partenerul.
#3 Ai răbdare cu ritmul tău de schimbare.
Poți adăuga un element nou după ce simți că ai integrat în rutina ta zilnică acea nouă variație și că ea vine ușor, fără efort. Ne dorim schimbări mari din prima. Mergem la sală și facem 2 ore de antrenament, iar când ne doare tot corpul a doua zi, cel mai probabil vom renunța la această activitate, pentru că e prea grea. La renunțarea de dependența de o anumită substanță, oricare ar fi ea, ia în considerare faptul că te vei confrunta cu sevrajul, el face parte tot din costurile schimbării, pe care va trebui să le iei în calcul.
#4 Anticipează schimbarea.
Imaginează-ți cum vei arăta tu sau cum se va schimba viața ta, relațiile cu ceilalți, dacă vei face acea modificare în viața ta. „Nu-ți da greu”, adică, nu îți testa limitele doar ca să îți demonstrezi că poți, ci pentru că tu ești convins(ă) că acea schimbare va aduce un beneficiu real în viața ta și ai luat în calcul și consecințele naturale ale schimbării.
Dacă voi renunța la fumat, poate asta va schimba relația cu colegii mei de muncă, cu care voi ieși mai puțin în pauzele de țigară – nu știu dacă vreau asta.
Dacă beau mai multă apă, voi merge mai des la toaletă, dar eu sunt mereu la volan, cum aș putea face asta?
Dacă nu mai țip la copil, cum îl fac totuși să mă asculte?
Dacă îi cer partenerului 15 minute de conversație, ce va crede despre mine? Și ce se întâmplă cu zilele când nu îi voi cere asta?
Cu ajutorul unui terapeut poți găsi răspunsuri de ajutor la întrebările de mai sus și eventual alte recomandări care să te ajute nu doar să faci primul pas spre o schimbare benefică, ci și să o menții pentru o viață mai sănătoasă și mai în concordanță cu valorile tale.
Cu drag, Mădălina Belcescu
Psihoterapeut specialist de familie și cuplu
Gamma Institute
Echipa Gamma este alături de tine și când ai nevoie de sprijin în schimbarea pe care vrei să o faci! Te așteptăm!
Contactează-ne la adresa de mail contact@gammainstitute.ro sau la numărul de telefon +40741093131