top of page

Noutăți

Care e lucrul de care te prefaci că nu știi?


Pe bune. Te-ai gândit?

E ok. Poți începe acum.

Se întâmplă atât de multe în jurul nostru! E evident că nu le putem procesa pe toate. Suntem oameni, deci ne obișnuim. E normal.

Dar din când în când vine o zi „THE day” în care realizezi că, de fapt, poți face mult mai multe. Și e chiar mai fain când descoperi că vrei să faci acele „multe”. Așa începe totul.

Trăind într-o societate în care depersonalizarea a fost scop național vreme prea lungă, oamenii s-au obișnuit cu gândul că e ok „să fii în rând cu lumea”. Și e chiar ok. Dar care lume? Suntem aproape 8 miliarde de „lumi” și nu ne oprim aici. Prin urmare, individualitatea capătă o importanță care e la fel de latentă ca și obișnuința. Prin urmare, contează. În fiecare dintre noi.

THE day a venit. Cumva simțim cu toții asta. Unii simt schimbarea mai profund, alții așteaptă să vadă cum va fi de data asta. Dar este cert că tot mai mulți oameni aruncă pietre principiale în apa-societate din jurul lor și valurile se propagă răscolind lucruri și, uneori, reașezându-le. Iar când acești oameni se unesc, pietrele devin bolovani, iar valurile sunt și mai mari. Ai putea să provoci așa un Tsunami? Sigur nu. Dar nu e ăsta scopul. Schimbările din societate se produc încet, profund, niciodată furtunos. Cam așa se îndreaptă orice țară socială. Iar piatra noastră își propune să facă valuri în balta bullying-ului.

Când strângi laolaltă mai mulți studenți, care vor strânge laolaltă mai mulți liceeni, care vor strânge laolaltă mai mulți școlari, obții o energie capabilă să facă valuri definitorii în societate. Fiecare dintre ei joacă un rol foarte important în modificarea celor din jur, prin simplul fapt că există și se manifestă conform unor principii transmisibile. Studentul este înconjurat de alți studenți, cu vârste apropiate. Liceanul este înconjurat de alți liceeni, cu vârste și mai apropiate. Școlarul este înconjurat de alți școlari, cel mai adesea cu aceeași vârstă. Toți trăiesc în niște familii, au niște prieteni, fac niște cumpărături și socializează. Orice acțiune sau vorbă capătă statut de statement în contextul potrivit și impactează profund, mai ales atunci când pică pe fondul unor oameni care simt la fel lucrurile.

Oamenii nu vor să facă rău altor oameni. Nu există oameni fundamental răi. Nimeni nu dorește ca altcineva să sufere. Doar că în funcție de „istoricul„ fiecăruia, oamenii pot ajunge să facă anumite acțiuni care pot provoca suferință. Și este important să înțelegem asta, pentru ca acești oameni să își poată completa viitorul „istoric” în așa fel încât acțiunile lor viitoare să inspire într-un mod pozitiv societatea în care trăiesc. Pasivitatea este tot o acțiune care provoacă suferință.

Tot acest articol vorbește despre bullying. Cu toate acestea, apare menționat o singură dată.

Credem că a venit momentul să schimbăm povestea asta. Let`s Change the Story!

Cu drag,

Stela Cotruta

Trainer „Change the Story!”

Gamma Projects & Research by Gamma Institute

bottom of page