top of page

Noutăți

OUT OF THE BOX_9 zile până la INSPIRE Consciousness

Ziua 4 a provocării Out of the Box este dedicată puterii prezentului. Astăzi, te conectezi profund cu momentul actual, lăsând în urmă trecutul și viitorul pentru a trăi pe deplin aici și acum.

Dacă ieri am reflectat asupra credințelor care ne-au modelat de-a lungul timpului, astăzi, explorăm puterea prezentului, o oportunitate de a te întâlni cu Sinele. Fiecare clipă în care alegi să reflectezi cu sinceritate și să privești dincolo de etichete devine un pas spre o viață mai liberă.

Puterea Prezenței: O zi dedicată conexiunii dintre Prezență și Libertate


Într-o lume grăbită, prezența este un dar rar. Ziua ta poate deveni o oportunitate de a te conecta cu tine însuți și cu momentul prezent, eliberându-te de povara trecutului și de grija pentru viitor. Prin această structură simplă, vei descoperi puterea prezenței în trei etape – activare, practică și reflecție – toate menite să te ghideze spre claritate și liniște interioară.


#1 Activare

Să începem ziua cu o întrebare profundă: „Cum e legată Prezența de Libertate?” Alege un spațiu liniștit și petrece 10 minute explorând acest mesaj. Scrie într-un jurnal despre ce înseamnă libertatea pentru tine. Este ea absența fricii, a grijilor sau poate simpla capacitate de a fi pe deplin în momentul prezent? Notează ce gânduri sau emoții apar și întreabă-te cum ai putea aduce mai multă prezență în viața ta de zi cu zi. Această activare îți deschide mintea către noi perspective și te pregătește pentru restul zilei. Inspiră și expiră profund, spune-i minții ca tema ei de astăzi este să vadă conexiunea în orice faci conexiunea dintre prezență si libertate.


#2 Practică și experimentare

În mijlocul zilei, eventual după masa de prânz, rezervă-ți 10 minute pentru un exercițiu simplu, dar important: observarea respirației. Așază-te confortabil și concentrează-te doar pe inspirație și expirație. Observă ritmul natural al respirației, senzațiile din corp, și sunetul aerului care intră și iese din plămâni. Dacă gândurile încearcă să îți distragă atenția, adu-ți mintea înapoi la respirație fără să te judeci. După ce termini, când te ridici să îți continui ziua de lucru, la fiecare pauza amintește-ți să respiri 20 de secunde calm și liniștit, și apoi folosește prezența generată de acest moment de pauză. Cum ți-ai descoperit astăzi libertatea? Cât de conștient ești de ea, și prin ce o manifești?


„Într-o lume grăbită, prezența este un dar rar...”

#3 Reflecție și claritate

Închide ziua printr-un moment de reflecție asupra prezenței. Notează în jurnal un moment de claritate pe care l-ai avut pe parcursul zilei – poate a fost în timpul exercițiului de respirație sau într-un moment obișnuit care a devenit extraordinar prin atenția ta. Ce ai învățat despre tine? Cum a schimbat această practică modul în care percepi ziua? Reflectarea asupra acestor momente îți oferă șansa să consolidezi experiențele de prezență și să le integrezi în viața ta.


Această zi dedicată prezenței este un pas important spre libertatea interioară. Îți arată că în fiecare moment, ai puterea de a fi pe deplin aici și acum. Practicând prezența, vei descoperi că adevărata libertate nu vine din ceea ce faci sau ai, ci din capacitatea de a trăi cu totul în momentul prezent. Libertatea începe din interior, prin decizia de a fi cu tine, în acum.


Te aștept la Inspire Consciousness.

Diana, un călător neobosit în Conștiință... Accesează pagina conferinței: https://www.gamma-conference.com/event-details/inspire-consciousness-2024

OUT OF THE BOX-9 zile până la INSPIRE Consciousness


bottom of page